Weekend cu imBULZeala…la bulz #goodyear4x4
off road, Stil de viata April 9th, 2014Da, nu oriunde înnoptezi pe culoarul Rucăr-Bran te gândești că vei primi în semn de recunoștință o slană la micul dejun; noi am văzut-o ascunsă bine între alte bucate pregătite de gazdele noastre de la Cetatea Carului. Dar cu siguranță cârnații afumați iți pot atrage atenția, mai ales că meniul antrenat bine de carnivori ce cutreieră patria iți pune la dispoziție multe asemenea bombe calorice. Plecați așadar în căutarea lor, la invitația Goodyear România am luat drumul unei vechi vămi la nord de Țara Romanească, abătându-ne de la trasee asfaltate. După o urcare spectaculoasă in Cheile Dâmbovicioarei prin Ciocanu, pe un drum relativ nou și foarte puțin practicat, am pus la greu cele 2 Ford Kuga de la Țiriac Auto pe un traseu mai bolovănos, care ne-a scurtat binișor lungimea traseului. Printre bolovani am zărit salamadre ieșite la soare, uitându-se lung dacă zăbovim prea mult în calea lor. Am ajuns pe seară la hotel, unde am încercat primul bulz din weekend. Da, pregătit la cuptor, se anunta ușor crocant și aromat. Dar visul s-a spulberat: în toată zona bulzul se face cu brânză de burduf, iar calitatea acesteia uneori pune în pericol savoarea intregului preparat. A mers oricum, cu o cană de vin bun sa stingă pastrama ușor sărată, dar foarte bine pregatită odata cu bulzul. Dar gândul meu pentru a doua zi era clar: dacă tot mergem spre tigaile din Ciucaș, măcar să vedem un altfel de bulz, mai aproape de bucata de mămăligă friptă haiducește la foc iute la care tot visam eu. Ne-am consolat cu atmosfera din restaurant, cu veșmintele retro ale gazdelor și mai ales cu decorul medieval.
A doua zi am străbătut repede asfaltul spre celebrele tigăi, care s-au lasăt sfioase într-o ceată de nepătruns. Ultima porțiune de drum de pământ, udată bine de ploaia măruntă, ne-a dat de furcă până am ajuns în parcare în punctul terminus. Am urcat cu greu, printre ghiocei iesiți peste tot in brădișul rar. Cu nămolul nu e de joacă, dar anvelopele Goodyear și-au făcut treaba până la capăt. Și pentru că toți eram infometați, a trebuit să ne “consolam” din nou cu bulzul, de data aceasta pregătit mai bine de niște doamne voinice din bucătăria micuță a tavernei. Mirosul de mancare românească era foarte potrivit cu interiorul tradițional. Cel mai interesant mi s-a părut discrepanța dintre parcarea goala si cârciuma plină de oameni, veniți.. pe jos de la o mare distanță; e bine să mergi 3 km pe jos să iei masa de pranz și apoi să te intorci tot pe jos. Asta da combinație sănătoasă…
După masă am luat calea nu prea batută de pe valea Strâmbei, unde în vară am văzut chiar în potecă un urs de la o distanță oarecum mică. Așa că am plecat tot în locul cu Moș Martin, ascuns bine de copacii seculari și vegetația neîmblanzită in niciun fel de om. Aici orice copac care se respectă nu se lasă ușor ținut în brațe, după cum se vede. Am cutreierat și o hranitoare de urși, plină de oase de vacă, cu un roi amenințător de corbi ce survolau ramașițele din poiana urșilor. Din fericire nu s-a arătat niciunul( de urși zic), asa că am dat nas în nas cu 3 căprioare, la maximum 15 metri de mașini. Asta a fost ceva de așteptat pentru un teritoriu atât de sălbatic; pentru prima dată am întâlnit tot aici și o specie mai rară: o cojoaică de pădure, o mică pasăre obisnuită cu acest habitat, care s-a cățărat fulgerător pe lichenii de pe scoarța unui brad mare și s-a făcut nevazută.
Ne-am întors după acest iureș asezonat cu offroad si faună timidă la o cântare în acorduri de chitară și mandolină, hotărâți să explorăm cheile Dâmbovicioarei din nou duminică, pe lumină.
Ne auzim din nou în weekend, dar nu uitați până atunci de concursul nostru; puteți veni cu noi în tura din Cazanele Dunării. Au mai scris despre tura asta și au pus multe poze și Doru, Ivo si Dragoș.
Recent Comments