Senzații de iarnă la #vernisajulvinului în Chișinău
Mondenitati, Stil de viata December 24th, 2014Până nu de mult am acordat puțină atentie unei destinații aparent nu foarte la îndemână:Republica Moldova. Știam de la cunoscuți diverse povești cu vameși și polițiști fake, rakeți și altele asemenea, de aceea nu am verificat nicioată aceste lucruri în mod direct. Cu toate acestea, la invitația lui Alin Popescu am acceptat să călătorim spre capitala Moldovei. In plus, orașul Chișinău a fost gazda unei inițiative deosebit de atractive pentru mine. Sunt pasionat de vin de multă vreme, știam că în Republica Moldova sunt vinuri de bună calitate, așa că am hotărît să mă apropii la distanța de atac față de îmbietoarele licori cu tradiție de pe vremea lui Ștefan cel Mare cu ocazia Vernisajului Vinului, o întâlnire de gradul zero cu măiestria oenologilor de peste Prut, organizată sub brandul de țară Wine of Moldova. Diana Lazar și echipa de la Wine of Moldova au făcut posibilă participarea la vernisaj și vizita la Cricova.
Dragi locuitori ai Republicii, vă spun sincer am o admirație uriașă pentru oamenii care își fac treaba cu pasiune. Ultima oară când am văzut pe cineva plângând în timp ce vorbește despre o “beutură” eram tocmai în Scoția cea ploioasă;
ghidul Ian, un scoțian get beget dintr-o distilerie din Speyside ne explica cu mâna stangă, într-un dialect oribil de ce licoarea distileriei lor este atât de apreciată pe piața de duty free, în timp ce mâna lui dreaptă mângâia duios un “wooorm”, pronunțat cu accent. Era refrigerentul, acea parte care răcește și la noi la țară țuica. Țeava de metal era muza lacrimilor din ochii lui Ian. M-am simțit ciudat inițial, dar dogarii cu 3 degete la fiecare mână erau de departe mult mai convingători.
Făcând o paralelă de la început forțată, vinul și spirtoasele maturate își dispută cele mai frumoase crame din lume. Dacă Scoția și Republica Moldova ar căuta un măr al discordiei, cu siguranță crame din ambele locuri și-ar disputa locurile fruntașe. Și vă spun cu mâna pe inimă că în Scoția m-am simțit copleșit în câteva din ele.
Ei bine, la fel de emoționantă vă asigur că este și experiența trăită de mine în weekendul de la Chișinău. Prima descindere în lumea vinului moldovenesc s-a petrecut la Cricova, orașul subteran al vinului. Spun așa pentru că semnele de circulatie din beciul urias de sub pământ îți poartă vehiculul în inima cramei, unde cele mai ascunse secrete se lasă ușor dezvăluite. În mod incredibil, cel mai lung sistem de tuneluri subterane ce constituie o cramă se află la Mileștii Mici, lungimea de 250 de km conferindu-le premiul Guiness Book. Am intrat mai adânc în acest ascunziș de hobiți cu acșient. Holurile prăfuite sunt locul ideal pentru un vin nobil, de aceea mucegaiul uscat de pe pereți este controlat periodic de specialiști pentru a se păstra propice sticlele de diverse soiuri și cupaje.
Întâlnirea cu vinurile a fost moderată de Vadim, un om cu multe cunoștințe despre viticultură și vin în general. Având o pregătire normală, ghidul nostru ne-a luat ușurel cu glume si povești despre vin și despre crama la care lucra cu foarte mare mândrie. Întrebările dificile le-a suportat cu stoicism, însă omul a trecut testul: nu i-a fost deloc greu să răspundă la ele: din contră s-a arătat plăcut impresionat de unele din detaliile cu fermentația, mai ales în zona unde se făcea remouaj… Nu stiu câte crame din România se pot lăuda cu atâtea atingeri zilnice.
Desigur, există și nota modernă în această cramă, aici e un detaliu din zona mecanizată, pentru grăbirea procesului de fermentație în sticlă. Fantastic. Priviți mucegaiul de pe perete. Rămân însă la cele întoarse manual cu fix o optime de cerc pe zi.
Nu am avut vreme de degustare în acea după amiază, dar cu siguranță mi-ar fi plăcut să mai zăbovesc. Cam în halul acesta poate arăta o sală de degustare. Desigur, o parte mare din creditele foto sunt ale lui Alin Popescu, un campion al instantaneelor.
Din anticameră am pășit sfioși în altă sală de degustări, desprinsă parcă dintr-o poveste de Jules Verne. Ce mod mai elegant de a degusta un vin decât acesta? Nu mi-l imaginez altfel acum, probabil că adevarata bătălie rămâne în alegerea vinurilor potrivite din crama imensă. Am aflat ulterior că mai sunt trei asemena săli, dar le-am străbătut fugitiv. Complexul de degustare cuprinde cinci săli mari, spațioase și impunătoare: ”Sala Europeană”, ”Fundul Mării”, ”Sala Prezidențială”, ”Sala cu șemineu” și ”Casa Mare”.
Adevarata surpriză se afla în colecția valorând peste 20 milioane de euro de …vinuri vechi.
Am privit cu uimire câte personalități deranjam când adulmecam sticlele bine ascunse în firidele burdușite cu rarități oenologice: de la miniștri actuali și chiar viitori, la artiști din toate colțurile lumii, președinți ai celor mai puternice țări din lume călcau pe aceleași coridoare întunecate cu mine; cu toții ar fi dorit parcă să alunge un gând necurat, obsesiv din capul meu care conținea desigur un tirbușon. Câteva din vinurile de acolo aparținuseră lui Goering, ulterior au revenit fostei URSS. Mai jos e una din primele sticle realizate de Becher, la 1902, alături de o raritate absolută, un vin din Țara Sfântă.
Am simțit în aer solemnitatea momentului. Era ca și cum ai cotrobăi în hanul în care a copilărit Eric Clapton și ai găsi prima lui chitară. Chiar si unul din profesorii de medicină de pe vremea mea avea o mică mare colecție personală. Nu e rău să ai gusturi comune chiar si cu … Putin.
Cel puțin la vinuri, avioane și yachturi nu am luat încă în teste.
Am admirat de la adăpostul vehiculului câteva doamne de la curățenie care deranjau cu grijă mucegaiul nobil. Era praf peste tot, poate e ciudat dar unele din femei nu purtau mască. Era de fapt o contopire de suflet între beciul întunecat și lucrătorii zâmbitori.
Partenera noastră Svetlana Matvievici ne-a primit cu o căldură sufletească incredibilă, aidoma celor din beciul – oraș. Încă de la Cricova, părea că toate ușile acestui oraș modern subteran se deschideau mai ușor când era ea prezentă. Este remarcabil cât de prietenoși sunt oamenii aici, deși viața nu e ușoară. Un zâmbet este însă suficient pentru ei să treacă mai departe și să ne uimească pe noi, călători rătăciți în urbea lor. Reprezentanții de la Cricova ne-au primit cu ospitalitate, făcând din vizita noastră un eveniment special. Pentru ei, turiștii români sunt speciali și își dau toată silința să le facă șederea cât mai plăcută. Și Svetlana la fel, deschizând ușile în continuare pentru oaspeții ei la Vernisajul Vinului.
Am cunoscut echipa de bloggeri din Chișinău și Orhei. Un potop de exuberanță și caramaderie între noi și ei a fost regula serii. Am degustat mult peste limita admisă, dar nu ne-a părut rău: toate mesajele din sticlă au fost recepționate la maximum de fidelitate, datorită interacțiunii complexe între România și Moldova. A prezentat Laurențiu Achim, un somelier român foarte cunoscut, de altfel un vechi prieten.
Vinul a fost limbajul comun pentru câteva ore excelente petrecute cu mulți oameni; dintre soiuri, Saperavi și Rara neagră au fost noutăți pentru mine, dar am descoperit cu bucurie că moldovenii au gustul deja format la cupaje, care oferă complexitate ridicată buchetului, pe lângă profitul suplimentar adus producătorului.
Dacă ai orice fel de pretentii la vin, atunci nu trebuie sa scoti din agenda anuala această întâlnire cu vinurile Moldovei numită Vernisajul Vinului. Un eveniment bine organizat, cu locuri de vânzare și mai ales de degustare! Am degustat Lupi, un vin puternic si corpolent, ne-a plăcut de asemenea cupajul Freedom, dar și vinurile glasate sunt printre preferatele mele.
Am băut acasă la București o raritate achiziționată aici, un soi cu origini necunoscute maturat 10 ani de zile. O nebunie.
A doua zi am vizitat fabrica Bucuria, spulberând mitul că sunt acele bomboane comuniste căutate doar de hipsterii din București.
Încercați prunele în ciocolată și veți înțelege de ce. Păcat că din multe puncte de vedere este fix ca la noi: afară nevopsit nici măcar gardul… Am făcut cumpărături serioase și în magazinele specializate de vin, care aveau oferte atrăgătoare din cauza vernisajului.
Alte impresii bune ne-au făcut două branduri locale cu franchiză și în București: Tucano și La plăcinte. Prețuri bune, servicii excelente, calitate și servicii ireproșabile.
Atât pe drumul de dus, cât și la plecare am văzut multe mașini vechi foarte frumoase. Întâlnirea cu ele a fost un prilej de mare bucurie pentru mine. Cei care vor un chilipir în sensul acesta pot scotoci pe străduțele Chișinăului sau prin localitățile învecinate.
Plecam cu o mare bucurie în suflet pe drumul de întoarcere, dar și cu părerea de rău că nu am putut sta mai mult într-un loc atât de primitor precum Chișinăul.
Povestea unui vin întotdeauna conține povești despre oamenii locului.
Recent Comments