Imi aduc aminte vremurile din liceu. Cum ma trezeam, bagam 40-50 de flotari pe stomacul gol, scuturam de gantere si apoi ma spalam pe ochi. Si daca mai era si luni sau miercuri, la ora de sport bagam stretching 20 de minute si apoi fotbal sau baschet pana se suna… de intrare! Ah, dar daca mai era si vara, mergeam zilnic la baie in Dunare, unde inotam ca apucatul….


Bucuresti, anul 1996. Student fiind, faceam sportul la facultate. Am ales desigur inotul, ca vedeai adevarul la gagicile din serie. Si bagam inot serios, cate 40 de bazine la o sedinta. Si apoi a inceput cu rolele in herastrau… Ma uitam cu jind la pustii care coborau pe half pipe de parca merele lui Newton ar fi cazut numai in sus. Dar incet, incet , am prins gustul; am invatat sa merg cu spatele, da-i alergatura dupa toate tipele iesite la plimbare sa-si arate ultimele toale cumparate. Si puteai sa aduni vreo 4 ore bune de alergatura. Cu sala in schimb nu m-am omorat niciodata. In primul rand ca nu suport sa fac sport intr-un spatiu inchis. Aerul se viciaza ( scade oxigenul si creste codoiul:), parca asa i se zice!). Apoi, parfumul de barbat nadusit, vai! ce placere… am zis nu, multumesc; parca la inot era altceva…

Anii au trecut, m-am apucat de ski. Iarasi, parfum cu arderile. 10-12 ture de poiana intr-o zi te munceau serios, chit ca bagai dupa aceea carnati si varza cu mamaliga fara numar. Incet incet, ramai doar cu carnatii si varza, ca doar e placut sa mananci, nu? si cu sportul, ce sa zic? incep problemele, ah sunt la serviciu, sunt stresat, nu mai am timp de parinti, de fete, de cumparaturi, de… nimic! Ce sport? doar nu mai am 18 ani…

Ei? Nu-i asa! Categoric lipsa exercitiului fizic, combinata cu excursiile prelungi in restaurante nu pot duce decat la o silueta rotunjoara. Sa nu uitam ca odata cu trecerea timpului, rata metabolismului tinde sa scada progresiv, pentru ca ne oprim din crestere; de asemenea necesarul de nutrimente scade, chiar vertiginos. Si atunci? Oare cine indrazneste sa comande atatea portii de mancare fara rost? Din pacate chiar noi! Noi ne facem rau, cu manuta noastra, uitand de echilibrul odata firesc din propriul nostru corp.

Acum, vedetele fac fitness. Baietii din bloc se duc toti la sala. Verisoara mea si toate colegele se duc la Tae BO, sau cum s-o fi scriind. Un pic de snobism, dar cred ca si dorinta de a face ceva pentru a ne simti in forma; vrem doar sa fim mai atragatori pentru partener. Si, culmea, cine merge are rezultate. Nu am auzit pe nimeni care sa mearga cu regularitate la sala sau la fitness si sa nu aiba beneficii. Dar am vazut o groaza de plangaciosi care gasesc 1000 de motive sa nu se duca. Ca e scump, ca e departe, ca racesc, ca li se pare un moft, ca ei nu lucreaza la TV.Mai bine baga o ciocolata si o saorma, de multe ori la 1 noaptea, tremurand de frig in colt la Dristor, ca cica e unul care le face mai mari. Saormele! punem de toate, sefu’ ?

Revenind la titlu, cred ca prea putini se duc la sala( vezi IDM sau Pescariu) ca e la moda. Ba chiar multi dintre acestia mai intalnesc pe cineva pe acolo, joaca si un biliard, se plimba un pic sau joaca un tenis. Realitatea este ca avem nevoie de miscare. Ca sa fim in forma, sa fim mai rezistenti la raceli, sa ne simtim mai bine, sa dormim mai bine( asa e dupa efortul fizic) , si de ce nu, sa aratam celorlalti ca suntem altfel. Macar de 2 ori pe saptamana!