12034339_612719865498062_3071026684187756193_oNiciodată nu aș fi crezut că poate exista o legătură între laboratorul de chimie și cea mai cunoscută băutură spirtoasă din lume, Scotch-ul. Am aflat de-a lungul timpului însă că viața te poate plimba pe căi sinuoase în lungul drum al formării profesionale. Da, vorbim despre un băiat de provincie care visa să ajungă un mare chirurg într-o zi, învăța doar la materiile care il atrăgeau (fizică și chimie) și făcea din absențele de la ore o mare realizare. Eu.

Licean fiind, interesul meu desigur nu era îndreptat către whiskyuri, mai ales că bugetul meu de ieșit în oraș era prea modest pentru a-mi permite asemenea dichisuri. Chimia în schimb era pasiunea mea și am mers până la capăt cu ea, obținând numeroase premii și distincții în concursurile școlare la nivel național. Unul din oamenii care m-a călăuzit era un profesor de la facultatea de profil, pe bună dreptate o variantă locală a profesorului trăznit, un mare clișeu holywoodian. Într-o bună zi mi-a fost prezentat acest profesor ca singura mea șansă să devin perfect în chimia de laborator. Și, pentru că la facultatea de inginerie baza materială era net superioară celei de la liceul unde învățam, am ajuns de la profesorul meu de liceu la acest profesor de facultate. Și ce profesor! Acest domn îmbrăcat normal, cu costum de haine și pantofi lucioși ascundea în ochii săi nebunia savantului neostenit în setea de cunoaștere. L-am plăcut numaidecât: în momentul în care am remarcat că îi lipseau două degete de la mână, ochii mei nu s-au mai dezlipit de la respectivul defect, dar spre mirarea mea el a continuat cu delicatețe să predea ce aveam eu de pregătit pentru concursul național. Ulterior mi-a povestit cum era să-și piardă chiar viața într-un experiment chimic efectuat în laborator, dar a scăpat doar cu această mutilare permanentă. Părea că e un personaj din cărțile lui Hugo, de un romantism incurabil. Era genul de om care trezea în tine o stranie dorință de a învăța din plăcere, nu de frică sau pentru că așa trebuie.

Dar îmi era puțin frică de el. Deși se formase o puternică legătură dascăl – discipol, atât de puternică încât eram unul din cei trei oameni care deținea cheia laboratorului de chimie de la o facultate unde eram un biet intrus, nu îndrăzneam să încerc o reacție celebră datorită riscului mare asumat în cazul în care ceva mergea prost. Surpriză însă; profesorul mi-a spus cât se poate de răspicat că la el în laborator nu există nu se poate, așa că in aceeași zi am realizat reacția denumită „vulcanul”. După nicio săptămână m-am îmbărbătat și, singur în laborator, am comis-o. Am reușit să pătez intregul laborator cu o substanță de culoare violacee, exclusiv din vina mea, spre disperarea laborantei care mi-a urat multe de dulce o după-amiază întreagă. Am rămas nemișcat, gândindu-mă la tot ce e mai rău. Da’ de unde ? După un timp a intrat și profesorul peste noi în laborator și s-a uitat pe pereții și mesele pătate din greu, zicându-mi sec: Credeai că e ușoară reacția biuretului? Am rămas mască nu numai eu, cât mai ales doamna laborantă…remediation6

Câteva zile mai târziu am intrat din nou în laborator, nu înainte de a aduce un buchet cu flori sărmanei doamne  laborante, care a trebuit să aducă de la roz-violaceu la alb multe suprafețe de faianță comunistă datorită excesului de permanganat.

Ani mai târziu purtam o discuție profesională despre alcooli cu un masterblender, undeva în Scoția. Mi-am adus aminte de pățania din laborator la vederea unui amănunt de neuitat pentru mine. Pe una din mesele de lucru ale masterblenderului, între pahare Berzelius și mostre de whisky de felurite culori trona, ați ghicit, un biuret! Privirea acelui cetățean care nu mănâncă niciodată ceva iute, nu fumează și nu are voie ( da, nu are voie!) să mănânce condimente de niciun fel mi-a adus aminte de profesorul de la facultatea de inginerie. Dar ce căutam eu în Scoția?

În anul 2000 urma să cunosc mai îndeaproape felul de a fi al scoțienilor, cu ocazia unei călătorii inițiatice pentru mine în lumea whiskyului scoțian. Pe o vreme frumoasă ( ploua de 10 ori pe zi indiferent ce spuneau la meteo) am părăsit cosmopolitul oraș Glasgow, cu ale sale vile frumoase de cărămidă roșie și străzi ca niște râuri de umbrele pentru a descoperi adevărata Scoție. De la Glasgow la Aberdeen am oprit de multe ori nu doar pentru castele străvechi ascunse privirii sau pentru turmele de vaci cu podoabe de coarne lungi, aproape înfricoșătoare, ci mai ales pentru acele distilerii cochete, ascunse în văile verzi.Cow_on_Pupers

Una după alta, distileriile lor și-au deschis porțile pentru mine, dar nu am simțit că acei oameni care ne erau ghizi ne spuneau chiar tot. De fapt, chiar aveau foarte multe secrete, ceea ce contravine felului meu curios de a fi. Și ce accent pot avea scoțienii… Orice cuvânt capătă noi rezonanțe din gura lor.

Chiar am gasit un actor din Regatul Unit, Brian Cox, care pronunță muulte nume de distilerii pentru profani ca noi.

Iau ca exemplu Glenfiddich, un single malt foarte cunoscut chiar și pentru cei ce nu au avut șansa mea să vadă maiestuoasele alambicuri de cupru de la William Grant și să audă cum se pronunță corect chiar din gura unui scoțian.

Dar ciudăţeniile scoţienilor sunt în multe din amănuntele cotidiene ale vieţii lor. De pildă, vizitând un atelier de recondiţionat butoaie am realizat că scoțienii sunt un neam aparte pe acest Pamânt. Nimic nu este mecanizat aici; totul este lucrat manual, cu dăltiţa şi ciocanul, lipsa benzilor de transport pentru butoaiele grele fiind suplinită cu o dexteritate incredibilă, astfel că, o dată la 10 minute, unul din lucrători începe să alerge pe lângă butoiul proaspăt meşterit cum ar alerga un copil cu cercul pe maidan. Trebuie să vezi cu ochii tăi cum fiecare butoi este despuiat de cercurile ruginite de metal cu o mare viteză de către un lucrător îmbrăcat modest, cu minimum două degete lipsă, doar cu ajutorul uneltelor clasice de dulgherie, adoima străbunicilor lui de la începutul secolului XX. Am aflat că au şi bancuri despre aceste mutilări permanente, inerente în munca istovitoare ce transformă un butoi bun de aruncat la gunoi într-un butoi gata de a fi utilizat pentru învechirea preţiosului lichid abia distilat.A cooper rolls a scotch whisky cask along the floor before starting the process to repair it at the Speyside Cooperage in Craigellachie

Curios lucru, fiecare din noi are o panoplie proprie cu oameni care ies din tipare, oameni care fac lucrurile diferit de ceilalţi, contribuind decisiv la progresul nostru ca specie.

Astfel de oameni te influențează și te fac să regândeşti rolul nostru ca indivizi în societate dar, așa cum vă închipuiți deja, găsirea unor oameni deosebiţi nu este tocmai o știință exactă. Nu e ușor să alegi un singur om din miile de oameni de care v-ați împiedicat în viață care să vă fi influențat viața în bine, aducându-vă pe calea corectă.

Acești oameni sunt numiți mavericks; în traducere liberă maverick este un vizionar, un om deosebit care influențează și modelează pe ceilalți, un lider dacă vreți. Aşa cum profesorul meu de chimie mi-a dat mână liberă şi m-a obligat să ridic ştacheta atunci când a fost necesar, în mod similar putem fiecare din noi să găsim într-un moment prielnic al vieţii o persoană care să ne arate drumul potrivit.

Voi exemplifica toate acestea printr-un video motivaţional, realizat de Glenfiddich. Un fel de punem mână de la mână să iasă tăria bună. Și le iese bine!

Echipa de la Glenfiddich are o listă cu asemenea “Mavericks” nominalizați și în București, iar Cristian Șuțu i-a surprins într-o galerie foto deosebită  realizată cu această ocazie . Am luat două exemple din această galerie, o fotografie cu Dan Byron, solistul formației Byron, respectiv una cu Papa Bear (Vic Arsene pentru cei ce nu-i sunt încă prieteni).

12039370_614913115278737_5443871352867615447_n11960232_614913141945401_5168358560442189494_n (1)

Lista nu e completă; așteaptă să fie închisă cu ajutorul vostru, așa că tot ce aveți de făcut este să lăsați un comentariu aici pe blog în care să nominalizați un om care v-a inspirat (un maverick al vostru): persoana aleasă de voi va concura cu  ceilalţi Maverick în concursul lansat de Glenfiddich pentru găsirea acelor oameni remarcabili. Eu voi alege un comentariu pentru premiere, iar cel ce l-a scris e fericitul câștigător al unei sticle de Glenfiddich de 12 ani.

Glenfiddich este distribuit de Alexandrion Grup Romania, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România.