Bine c-a venit iarna! Am în cap această urare de vreo lună, doar că ce am trăit in ultimele zile mi-a oferit pe deplin ce căutam. Da, mi-am închipuit că merg prin Carpați și nu sunt învins de acești munți. La pachet cu muzică de cabană, în acorduri de chitară și mandolină, orice chemare a lanțului muntos îmi suna prietenos de bine și am purces la drum spre Lepșa.

Așadar, închidem anul cu ultima expediție a anului la munte. Goodyear4x4 Winter Edition a primit de data aceasta aventură pe măsura numelui – zăpada și gheața ne-au stat în cale într-un weekend prelungit alături de Dragoș Nedelcu, Doru Panaitescu, Elena Cîrîc, Eros Nicolau, Răzvan BB și Dragoș Asaftei. Am tot sperat că cel puțin una din ture va avea destulă zăpadă, iar aceasta din urmă ne-a oferit-o din belșug. Am avut ocazia nesperată să vedem câteva trasee pitorești în forma lor cea mai dură pentru șofat – fără pic de aderență.

Prima zi a fost de fapt începutul unei provocari aruncată de Doru încă de la stabilirea traseului.Dar mai întâi ne-am amuzat copios cu turma de zimbri din Valea Zimbrilor. Inițial erau doar cateva ciute care rumegau linistite în țarcul imens; turma de zimbri era departe, ascunsă de vegetație. Dar liniștea a fost spulberată de un gest al paznicului – o sfeclă aruncată peste gard a declanșat un ropot asurzitor. Veneau zimbrii, cu mare și mic, chitiți să își dispute nu doar sfecla, ci și vizitatorii. Am admirat masivitatea lor și am apreciat cum se cuvine gardul electric de siguranță. el mai mare din ei, Ionică, a fost și cel care a vazut mișcare și a ținut neaparat să își etaleze poziția de mascul dominant. Ce frumusețe!

Ne-am încumetat încă de vineri, așadar, să trecem lanțul carpatic într-un triplu set, astfel încât să fim înapoi în Lepșa mai iscusiți în ale traseelor dificile pe zăpadă(sau chiar prin apă). În orice variantă aleasă tot trebuia să fi mers 40 de kilometri pe traseu fără asfalt. Noi am ales o cale puțin umblată spre Cheia, tăind muntele pe un drum pitoresc, dar nu prea bine semnalizat. De aceea ne-am afundat tot mai mult spre munte, cu pante dificile si foarte alunecoase. Se stie că la off road cel mai important aspect legat de aderență este alunecarea pe lateral. Ei bine, am muncit din greu să păstrăm trasa pe acel drumeag cu șleauri deloc prietenoase. La un moment dat una din mașini s-a apropiat prea tare de râpa drăgălașă de lângă și a trebuit să o amarăm serios de un copac. Am fost nevoiți nu doar sa lucrăm eficient în echipă, dar și să folosim tot ce aveam la noi, cu toate cunoștințele noastre despre echipamentul de recuperare – ocheți, șufe cinetice, șufă de asigurare laterală și bushmaster.
Am respirat ușurați abia când ne-am văzut din nou pe drum curățat, deși pentru mulți din grup a fost o experiență cu totul nouă.

A doua zi chiar am crezut că va fi mai ușor, plecând pe o ninsoare slabă spre centrul țării înspre Covasna.  Am trecut un podeț interesant chiar în localitate, fiind atenți și la gheață, și la locul îngust pe care dirijam mașinile. După o încercare nereușită de a ajuta un șofer ghinionist ce derapase în șanț, am decis sa fim totusi atenti la posibilele pericole. Eram ferm convinși că nu vom repeta experiența din ziua trecută, care ne-a costat destul timp.

Nu cred că există un om pe lumea aceasta care să fi spus că este încântat de un traseu de off road parcurs în întregime pe gheață. Cel puțin o dată m-am gândit că vom avea nevoie de ajutor serios pentru a ajunge înapoi în lumea civilizată. Și totuși mergeam pe un drum practicat de oamenii locului, asta este infrastructura existentă și dacă vrei să ajungi la cineva doar în vizită sau să dai o mână de ajutor într-o iarnă mai grea… contează mult cu ce anvelope echipezi vehiculul tău. Salvarea noastră am avut-o cu noi tot timpul- un mix format din gume bune, mașini performante (trăiască DSR ul) și șoferi cu experiență în situații similare. Astfel am reușit parcurgerea fără incidente a traseului Covasna – Nehoiu, prin Comandău, în circa șase ore de atenție maximă la patinoarul de sub roți. Dificil era să și cobori din mașină pentru o filmare sau o fotografie, abia stăteai în picioare, dar zău că a meritat. Este practic forma extremă a unui drum, dar și cea mai spectaculoasă. Fiecare rămurică purta povara grea, ca de sticlă, garniturile vechi de mocăniță ne-au oferit un minunat prilej de a face cadre inedite, mai mult sau mai puțin regizate.

Până am ieșit din nou la asfalt ne-am luptat cu câțiva copaci căzuți în drum din cauza zăpezii abundente. Doru a luat inițiativa și a croit drum la propriu cu toporișca din dotare. Zi faină pentru noi, zi faină mai ales pentru fotografi, cu Dragoș si Eros dezlănțuiți pe capotă pentru a prinde unghiuri de revistă cu ajutorul camerelor foto.

Am ajuns cu bine la pensiune, unde placintele moldovenești și băuturile calde ne-au îmbiat la cântat până târziu într-un jam session veritabil. Vorba lui Răzvan, de data urmatoare trebuie să cânte și el la chitară…