De multe ori viața ne ia pe nepregătite când e vorba de propria noastră educație. Gunoiul menajer face parte din cultura noastră, dar o mulțime de implicații ale gunoiului nostru din propriul cotidian rămân însă tabu. Pentru mine, cea mai dură lecție am primit-o la munte, pe vremea studenției. Atunci am fost la o colectă de PET uri și conserve din Piatra Craiului, ocazie cu care am învățat să cânt la chitară folclor de munte veritabil, în 3 săptămâni de ture pe crestele golașe ale masivului de lângă Zărnești. Odată cu primul rapel, prima tiroliană din viața mea și prima floare de colț admirată între colți de stâncă am învățat pe spinarea mea ce impact are gunoiul menajer asupra mediului. Este interesant de studiat această amprentă ecologică , de vreme ce numărul de ambalaje din viața noastră este din ce în ce mai mare pe zi ce trece.

gunoi-selectiv-anglia

Multe materiale se pot recicla separat, tocmai datorită valorii lor intrinseci. Sticla, metalul, hârtia sau plasticul sunt colectate prin Europa de mult timp, dar și la noi pe vremea lui Ceașcă luai un ban de metal pe un braț de macultatură. Din păcate România are o mare provocare dată de gunoaiele produse de noi înșine.

Înainte de a aștepta să facă altul, eu prefer să fac primul o mișcare în acest sens. Acasă colectez separat plasticul, metalul, uleiul de gătit rezidual, pentru că plasticul îl pot duce la Lidl (au avut o campanie foarte frumoasă de colectare de ambalaje, cu concurs și tot tacîmul, metalul la orice centru de colectare a fierului și neferoaselor, hârtiei etc). Uleiul de motor poate fi lăsat la Petrom, eu am mers la cel de pe Plevnei la Drept și mi l-au primit.

Utilizatorii industriali au reguli mult mai stricte, mi-ar plăcea să cred că se și respectă. Dar noi suntem departe de legislația optimă. În US există reglementări pentru poluarea cu ulei ars la restaurantele cu specific din cartiere. Sunt cam departe de noi.

Și când sunt plecat de acasă am reguli foarte precise cu ceea ce nu-mi mai folosește. Mi-a plăcut, de exemplu, cum sortează sicilienii materia organică și m-am conformat cu ușurință cu regula lor – totul merge la vacile fermei de sub Etna. Dar și plasticul era colectat la ei separat de hârtie, cum e și normal. Și  în Sicilia nu e ca în Berlin sau Londra. Ei au multe gunoaie aruncate în oraș, fapt care le aduce necazuri cu rozătoarele și insectele, pentru că totul contribuie la o biodiversitate, chiar și în peisaj urban.

Ce alte lucruri mai fac?

Iau cu mine un sac menajer. Ocupă puțin loc și te poate ajuta să faci curat oriunde (la pescuit, la munte, în mașină etc).

Schimb bateriile uzate cu altele noi. Multe supermarketuri și lanțuri comerciale oferă baterii noi contra celor uzate. În acest fel pot fi sigur că cele vechi sunt reciclate cum trebuie.

Nu arunc gunoi pe stradă sau în natură. Consider că afară trebuie să fie curat ca la mine în casă sau birou.

Arăt altora că e ușor să faci curat după tine. Când organizăm evenimente outdoor, pur și simplu strâng tot ce este gunoi menajer la sfârșit și eventual și ce mai lasă alții (în multe cazuri în locuri greu accesibile)

Ah, uitasem. Strâng cărți. Părerea mea este că orice carte este un dar foarte prețios, mai cu seamă când tu oferi. Cineva se va bucura să o citească după tine, e păcat să o arunci. Știu, par un horder, dar cartea merită să fie citită și apreciată. Așa m-am pricopsit cu multe volume, multe din ele evident nu le citisem. Hei, dacă vă prisosește ceva din clasici …

De aceea admir inițiativa Asociației Planeta Verde, care îți propune să realizeze la nivel național un sistem online de corelare a generării de deșeuri din HORECA și Retail cu posibilitatea colectării de ambalaje ale operatorilor din branșă. Asociatia are și un site dedicat – www.inverde.ro – care centralizează și oferă tuturor celor interesați o platformă online prin care gestiunea acestor tipuri de deșeuri s-ar putea face mult mai ușor.

Asociația Planeta Verde iși mai propune să ridice notorietatea acestor activități în rândul consumatorilor casnici, pentru că putem învăța ușor deprinderea de a recicla, făcând o dovadă de civilizație pentru fiecare din noi.