Ciorba de Dobrogea #goodyear4x4
off road, Peste si fructe de mare, Stil de viata April 2nd, 2014Cand pleci in cautarea mancarurilor traditionale de peste te gandesti probabil la turismul nostru chinuit de emotie din Delta Dunarii, batand cu cautarile inspre localnicii care fac bunatati la ei acasa. Noi am fost in acest weekend cam pe langa Delta, si tot am gasit si ce sa facem, si ce sa mancam bun de tot. La invitatia Goodyear Romania si Tiriac Auto am luat calea autostrazii A2 catre Dobrogea inca de vineri, stiind ca sambata avem de cutreierat prin zone salbatice, precum grindul Lupilor sau ca vom cauta peisaje vechi, misterioase, precum cele din Cheile Dobrogei. Pentru ca stiam ca natura a revenit la viata din plin, de dimineata am parasit Constanta pentru a vedea califari si chirighite in zona Vadu. Daca nu stiti, aflati ca in aceasta arie protejata ai nevoie de permis de intrare pentru auto si pentru persoane, iar camparea este strict interzisa. Ne-am multumit sa facem cateva peisaje fugitive, pentru a ne continua drumul catre Grindul Lupilor, un petec de natura inca neumblat de lume. Aici ne-am desfatat cu soparlele iesite la soare si testoasele de pamant care isi cautau ursitele prin iarba deja inverzita.
Drumul rau, de pamant, a pus la teste serioase masina; din fericire nu am intalnit niciun vad mai adanc sau noroaie prea mari pentru a le trece.Am poposit la pranz la restaurantul 2 Iepurasi, unde ciorba de peste(crap si sturion) a venit cum se cuvine: cu o capatana mare de crap separat pe o farfurie.
Nu ne-am lasat si am savurat imediat si saramura, servita cu mamaliga si mujdei din ala bun. E genul de masa pe care nu as da-o pe nimic altceva, desi in restaurant se mananca foarte bine si alte specialitati balcanice. Am vazut, astfel, ca aveau parlenka, un fel de lipie cu cascaval ce se servea calda, in loc de paine( eu am mancat asa ceva prin Bulgaria).
Chiar si aspectul tavernei aduce a mehana bulgareasca, desi intarzierea cu care au venit bunatatile acestea a fost tipic romaneasca. Si puteai manca si romaneste: erau la loc de cinste carnatii de oaie proaspeti sau tochitura dobrogeana cu ou, iar la desert puteai sa incerci sarailia turceasca. Eu m-am declarat multumit de meniul cu peste, desi as fi incercat si altceva decat crap; se spune ca si icrele facute aici salata sunt printre cele mai bune.
Dupa masa am vizitat cetatea Histria, pazita bine de serpi si pasari de prada. Cetatea isi intinde ruinele pe o suprafata mare; vizitarea ei a fost o incercare reusita pentru fauna locala, deoarece in aceste locuri poti vedea un mare numar de specii. Plecand apoi catre cheile Dobrogei, ne-am aventurat pe drumul de pamant de insotea calea ferata pe inserat, pentru a ne lasa surprinsi de apus pe dealurile molcome. Am calatorit in rally raid pe drumul prafos, pazit cu strasnicie de cotofene guralive si pupeze infoiate.
Ajunsi in chei, ne-am jucat cu expunerea aparatului de fotografiat si cu cele 2 Ford Kuga, ce au fost protagoniste pentru o regie de cateva minute in lumina slaba.
Am fi scos chitarile sa mai zabovim la o cantare cinstita, dar temperatura de 1 grad ne-a inchis pofta, trimitandu-ne la somn dupa o zi plina de fauna vazuta si peisaje minunate.
Nu uitati de concursul pentru tura de Orsova – Cazanele Dunarii, la care puteti veni cu noi. Detalii despre reguli si participare pe site.
Au mai scris despre asta
Doru Panaitescu,
si Bogdan Dascalescu
Foto Dragos Asaftei
Recent Comments