După cinci ture de forță în această primăvară, a șasea tură de coclauri incheie un recital de offroad asezonat cu locuri pitorești, faună si fotovânătoare, chitări și povești la ceas de seară.

De ce am lăsat tura din Cazanele Dunării la sfârșit? Am primit această întrebare chiar când plecam la drum, așa cum v-am obișnuit, cu Goodyear si Țiriac Auto, spre drumurile ascunse ale Mehedințiului. Un răspuns rapid ar fi așa– pentru că am trăit cu speranța că este cea mai spectaculoasă dintre toate cele șase ture propuse; din acest motiv am și invitat câștigatorii concursului de pe Facebook să ni se alăture, într-o formație de invidiat, la descoperirea unor oameni nemaipomeniți pe meleagurile scăldate de Dunăre chiar la intrarea în țară.

Răspunsul pe lung însă nu e ușor de dat; e în primul rând o chestiune de lucru în echipă, nu poți izbândi altfel, orice obstacol s-ar ivi in cale. Cum de altfel am pățit chiar la Topolnița, o peșteră trecută pe agendă la care nu am putut ajunge din cauza apelor umflate de ploi.

Dacă m-aș uita la fauna și flora întâlnită în acest weekend, mă binedispune blândețea climei din zonă, cu influențe submediteraneene tipice. Pădurea devine rară, cu arbuști și flori nemaiîntâlnite în orice altă parte a țării; pretutindeni stau la soare șopărle și șerpi de toate felurile, broaște țestoase, tritoni si batracieni.

Dumul nostru trecea pe lângă mănăstirea Mraconia, un străjer al Dunării de pe partea noastră. Am oprit preț de un sfert de ceas, timp în care ne-am distrat urmărind șerpii de apă de pe malul apei, precum si șopârlele rapide de ziduri. De acolo ne-am abătut spre inima județului spre Ponicova, o peșteră interesantă prin faptul ca e o străpungere hidrogeologică, ce se deschide direct in bătrânul fluviu. Legendele sunt multe, unii povestesc despre fuga peste hotare prin această peșteră pe vremea lui nea Nicu…. Noi am admirat un șarpe de apă ce facea rafting  ținând în gură o broscuță abia prinsă și acest melc frumos colorat in lumina soarelui în albastru indigo.

Pe parcursul zilei am zărit și sistemul de mori de apă de la Eftimie Murgu; pe traseu a contat foarte mult pentru cele 3 Ford Kuga echiparea cu anvelope potrivite SUV Efficient Grip de la Goodyear, că la Ford Ranger nu a avut nimeni emoții. Am incheiat traseul cu cascada Bigăr, deși următoarea cascadă din drumul de Drobeta era chiar mai frumoasă.

A doua zi am luat calea coclaurilor din nou, cu oprire la Tudor și Marius, doi amfitrioni din Jupânești ce au învârtit din greu la un ceaun cu gulaș ( deși sperasem la un bogracs mai degrabă), cu un gust epic. În timp ce savuram din bucatele alese ( nu a lipsit nici țuica de cireșe, nici pâinea cu chimen), un șarpe “rău” a zbughit-o de lângă noi, făcându-ne să devenim mai atenți la iarba inaltă din jur. De acolo am vazut podul lui Dumnezeu si lapiezurile de lânga lacul Zăton, o zona cu un exocarst reprezentativ, explicat in situ de Doru.

Am luat apoi cale intoarsă spre casă, cu amintiri frumoase de pe Clisură și cu gândul la legendele lui Iovan Iorgovan, la povești cu vipere si alte târâtoare, în muzică de mandolină.