Balcaniada – ne-am intors din prima tura… o asteptam pe a doua!
Balcaniada July 4th, 2012Obisnuit cu turele de delta, in care cautam pelicani ( si evident si o mareata ciorba de peste pe langa…), gandeam ca timpul si nu kilometrii iti limiteaza setea de nou, de aventura. Ideea de Balcaniada a venit firesc dupa ce ani de zile am batut Bulgaria, Serbia, Croatia, Macedonia, Grecia, Turcia sau Slovenia. De fiecare data insa, o singura tara aparea pe meniul vacantei respective. Acum am zis sa facem altfel, sa vedem cat mai mult intr-un interval de timp limitat.
Dornic sa vad neaparat obiceiuri culinare si nu numai, nici nu am realizat cat de multe lucruri poti face intr-o vacanta in care altii poate nici nu muta masina mai la umbra timp de 10 zile…
Dupa 4500 de km si 11 zile de alergatura, hai sa zicem ca totusi nu imi era dor de casa.
De ce oare?
Am inotat cu cormoranii, am facut deep water solo( cu o surplomba cinstita… si cam dificila si am sarit de la 8 m in apa marii la Tulenovo.
Am mancat inima de gasca, kathik si snejanka( alba ca zapada), pui in lipie, Dobrogea de aur( nu va spun ce e, merita sa mergeti pana acolo sa aflati) si multe alte bunatati la Iezeretz.
Am admirat cetatea Nessebarului, cu orasul sau vechi atat de romantic si atragator.
Am fotografiat din sute de flamingo cativa mai acatarii, chire si alte pasareturi de delta din Izmir.
Am incercat saragli preparata traditional cu apa si cenusa, flori de dovleac pane, muschi de miel a la Kazaviti si vin alb dulce, muscat de Limnos in Kazaviti, Thassos.
Am avut cea mai buna masa cu fructe de mare si am gustat inghetata traditionala greceasca in Panagia
Am dat de gustul bun al unui snorkeling in apa dulce si foarte limpede a lacului Ohrid, intre Macedonia si Albania, urmat de un ospat macedonesc pe cinste cu pleskavitza, muckalica si alte carnite bine preparate .
Am vizitat muzeul construit pe apa si am admirat smochinii salbatici, teiul negru si alte buruieni meridionale ce merita mentionate tot in Ohrid.
Am facut offroad in Lagadin si ne-am jucat cu zmeul in vantul prielnic din Macedonia.
Ne-am catarat pe “babele ” din Belogradcik, am admirat fluturii din genul Papilio ce stateau la pozat cand nu se imperecheau frenetic, zburdand intre zidurile cetatii, ne-am “ratacit ” cu buna stiinta in sudul Bulgariei, intre sate pitoresti si dealuri.
Am intrat in pestera inundata din Devetaska, deloc usor de gasit in timp ce bantuiam prin sudul Bulgariei in cautare de adrenalina.
Am vizitat cetatea din Veliko Tarnovo si am mancat mancare cat se poate de traditionala… intr-o mehana ( circiuma), cu parlenka, sach de vitel cu branza in cuptor, cartofi copti in oala de lut si o delicioasa branza la cuptor cu miere si nuca ca desert.
Nu e rau deloc pentru o perioada atat de scurta. Si vestea buna e ca se prefigureaza tura a doua, in care vom merge inspre Adriatica, vom face un traseu de canion celebru, vom merge in cea mai cunoscuta pestera din Europa si multe altele.
Multumim inca o data Romtelcom si sponsorilor secundari pentru aceasta tura initiatica in inima Balcanilor. Multumim Porsche pentru increderea acordata ( masinile au fost la inaltime atat Skoda Yeti, cat si VW Amarok). Se pregatesc acum multe poze si review uri la aparatele foto testate, multumiri F 64 pentru ajutor; felicitari Cristian Tour siTvtravel.ro pentru cazarile gasite, au fost la inaltime.
Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener turistic: Tvtravel.ro si Christian Tour Partener auto: Porsche Inter Auto. Partener foto-video: F64 Studio
Recent Comments