Balcaniada de toamna – sau cum voi pleca sa numar bobocii…
Balcaniada September 18th, 2012Daca vine toamna, nu e musai sa mergi la scoala. Unii oameni isi aleg sa petreaca vacantele, concediile sau plimabrile in aceasta perioada a anului din motive intemeiate.
In primul rand, nu e aglomeratie. Nu te calci pe cap cu toata turma de oameni in drum spre mare. Nu se vede randul acela lung de masini care plateste taxa la autostrada.
NU e nici macar pretul acela mare la cazare, tot din acelasi motiv. Apoi, lumea e deja la munca, asa ca tu te bucuri de o plaja goala, de un drum pustiu…
Sa nu mai pomenesc de poze: poti sa iti faci linistit regia la un obiectiv turistic, fara sa treaca o gloata prin fata obiectivului.
Drept urmare, plecam in tura a doua a Balcaniadei. Daca in tura de vara am cautat apa pentru sporturi care mai de care mai captivante, acum luam drumul pesterii Postojna, tocmai in Slovenia, o tara mica, dar pitoreasca si buna prietena cu sporturile extreme.
Pana acolo insa, drumul o ia prin Serbia, unde vom cauta locurile ascunse si pline de farmec precum Mokra Gora , un sat rupt din basme, situat la granita cu Bosnia.
Asta insa dupa ce terminam de savurat clisura Dunarii, o zona spectaculoasa cu o fauna distincta, dar sfioasa in fata camerelor foto ( Olympus, se aude?) Si pentru ca avem experiente gustative incredibile din Serbia de data trecuta, vom incerca sa comparam mancarea traditionala sarbeasca cu cea de pe coasta Croatiei sau cu cea din Muntenegru.
Drumul va trece prin orase superbe, ce aduc aminte de trecutul zbuciumat al acestei parti de Balcani: Dubrovnik, considerat perla Adriaticii, este “capitala” intre oraselele cetate de pe coasta.
Orasul vechi, cu pietrele lui calde care te imbie sa mergi seara descult, ca multi altii, ascunde restaurante cochete, paji si nobilime laolalta, intr-un spectacol medieval special, si multi, multi indragostiti, plimbandu-se la lumina lunii prin cetate. Pacat ca traseul de pe zidurile cetatii nu este deschis decat in timpul zilei…
Dar la fel de frumoase sunt si oraselele mai mici de la Adriatica, precum Trogir, Sibenik… Abia astept sa le revad.
Aici este rost de o balaceala buna ( nu uitati ca inca e sezon de baie, de snorkeling, de scufundari, de windsurf, pentru pasionati). Si va spun din experienta ca nu e o ocazie mai buna sa faci o baie cinstita in adriatica fara sa iesi dintre zidurile vestitei cetati direct in apa. Garantat se poate!
Si daca tot vorbim de Croatia, sa nu uitam de linije ( adica gustosii calamari). Se gasesc peste tot pe coasta si sunt nemaipomeniti cu un sos de usturoi, cu conditia sa nu fie tinuti prea mult pe jaratec. Lamaia le da gustul mediteranean, mai stiti acest lucru, nu?
Mergand mai departe inspre nord, in drumul nostru vom opri la Plivitce, considerat de multi cel mai frumos sistem de cascade din Europa.
E un parc national mare, care necesita timp pentru a fi vazut, dar merita cu prisosinta sa fie pe lista scurta a locurilor de vazut in Croatia. Aici sper sa putem face nitica aventura offroad, cu Ford Ranger in rolul principal.
Odata plecati din Croatia, Slovenia ne asteapta cu ape repezi, numai bune de rafting, in Tolmin. Si serile se anunta primejdioase, cu restaurante care servesc trufe si dulciuri traditionale. Oare vom rezista tentatiilor calorice? Cam greu de crezut….
Desi vom sta mult in masini si vom papa ceva kilometri, sper ca cele doua modele Ford ne vor oferi confortul necesar celor 4000 de km. Mai multe insa de pe drum!
Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener auto: Ford Romania. Partener foto-video: Olympus Romania
Recent Comments