Noroaiele Dobrogei nu ne-au învins #goodyear4x4
off road, Stil de viata November 27th, 2014Deși mă așteptam la o partidă frumoasă de off road cu mult noroi inclus la pachet în acest weekend, m-am înșelat singur cu o convingere surdă că nu e noroiul atât de mare și nici dracul așa negru. Pentru că noroiul a fost mare, mare cât să te întrebi dacă nu cumva am fost prea îndrăzneți cu traseele din această ieșire marca Goodyear 4×4. Împreună cu mine, desigur, am avut mai mulți curajoși – Doru, Mircea Meșter, Radu Restivan, Renate Nenciu, Catalin Georgescu și simpaticul câștigător al concursului nostru, Alin Popescu. Cu toții am fost nepăsători la avertizarea de cod galben din Dobrogea și am luat calea noroaielor împreună, într-o mini caravană Mercedes ML pusă la dispoziție de Țiriac Auto.
Primul contact cu vremea neînduplecată l-am luat la cetatea Enisala, un superb vestigiu bizantin, ocupat mai apoi de imperiul Otoman și transformat în punct nodal de apărare pentru zona Dobrogei. În ploaia măruntă se distingea cu greu în dreapta cetății stufărișul imens, în vreme de vară un bun loc de studiat avifauna, dar acum doar o pustietate fără sfârșit. Ca de obicei l-am pierdut pe Cătălin prin tufișuri, din fericire l-am avertizat prin stație că mai avem multe de făcut pe lumină, mai ales că vremea ne oferea o luminozitate revoltătoare .
După o scurtă ședință operativă pe stații, concluzia a fost că este o treabă simplă să dăm roată pe un traseu cunoscut amatorilor de noroi – în jurul dealului Denistepe, unde găsești fliș, altfel un sit protejat datorită valului de păsări care îl populează în lungul lor drum spre țări mai calde și mai primitoare. Ajunși la baza dealului cu pricina, gândul nostru a fost oarecum de înțeles – dacă ieșim pe partea cealaltă a muntelui va fi mai ușor pentru mașini, nemaifiind obligați să întoarcem în zona cu pantă laterală. Numai că drumul fiind bine desfundat de ploaie, nu ne-a dat prin cap ce patinaj artistic poți face pe noroi pe un traseu relativ simplu, deși localnicii îl parcurg cu căruța cu ușurință. Cert este că la un moment dat Doru a trecut de o zonă mai dificilă, iar eu …am alunecat cu roata în șanț, deși știam din capul locului că nu va fi ușor deloc să repun pe făgașul corect Mercedesul durduliu. Am reușit abia la a 4-a încercare, continuând cu o mică mare întârziere acest traseu spectaculos- oleacă de sperietură nu a stricat niciodată, iar pasagerii mei nu au fost așa impresionați de neputința mea inițială. Am bifat-o rezolvată abia când ultima mașină a ieșit cu bine din traseul scurt, dar drăcos.
Ne-am liniștit imediat, la o ședință foto în cariera Zebil, unde printre pietre și calcare roșii și cenușii poți zări un oaspete neobișnuit, pasărea ogorului. Noi nu am avut bafta asta, în schimb am admirat apa verzuie în care se reflecta un cer superb, întunecat și amenințător. Mașinile au pornit din nou, golind orice baltă ivită în cale, spre deliciul unora, nu-i așa Radu?
Am dat noroiul din Denistepe pentru o porție bună de asfalt înspre Insula Mare a Brăilei, străjuită de un bac incredibil de mic, construit special parcă să ne ducă în adevărata patrie a noroiului. Ne-am rătăcit între canale și arătură nesfârșită preț de două ceasuri, alternând drumuri de piatră cu altele desfundate, noroiul fiind un rege absolut. Într-un final, drumul a cotit brusc spre saramura de scrumbie, un fel de mâncare tradițional în zonă. Imediat am sărit la linguri, aidoma unor soldați nemâncați de zile întregi… Dar Grig, găzdoiul nostru hâtru, pregătise în mare taină un ceaun imens cu borș de pește, drept pentru care Alin l-a considerat un bun subiect pentru superangular și ne-a prins cu nasul în polonic, pe rand, cam pe toți cei prezenți. Doamne, cum putea să fie de aromat acel borș…
A doua zi s-a dovedit mult mai blândă cu noi, mulțumită unui soare plăpând care ne-a mângâiat drumurile. Și am avut ceva de zăbovit prin Canaraua Fetii, unde Doru a povestit tuturor importanța acestei forme de relief, Ea este o vale largă și adâncă, specifică în sudul Dobrogei. Acum multe milioane de ani pe aici se retrăgeau apele Mării Tetris- noi am înaintat cu mult curaj înspre o altă carieră. Pe stânga ai putea să admiri formațiuni ciudate de calcar, săpate de apă în milioane de ani. Mi-e mi-a prins cu drag un loc numai bun de pus hamacul vara, in vreun weekend mai liniștit( oare ce-o fi ăla??). Am înaintat printr-o pădure oprită parcă într-un basm – printre copaci se făcea un canal îngust, acoperit cu frunziș, un semn clar că eram primii călători prin acele locuri în zile întregi. O veveriță îndrăzneață ne-a tăiat calea, încercând parcă să ne atenționeze că suntem simpli intruși în teritoriul necuvântătoarelor. Drumul s-a făcut dintr-o dată rău, a trebuit să ne întoarcem, cu Doru puțin mai …dat pe brazdă.
Nu e nevoie de prea mult efort să te joci cu mașinile si fotografii, parcă am fost cu toții cuprinși de un imbold ludic când am proptit cele trei nave amiral în fundul carierei, cu Cătălin, Dragoș și Alin dezlănțuiți. Cât s-au bestializat ei în megapixeli și reglaje fine noi ne-am văzut de joacă în continuare, domolindu-ne cu greu la gândul că mai avem de mers până la un loc de taină știut doar de Doru. Dar până să plecăm(da, ați ghicit, o altă masă de pește), Doru ne-a arătat fosile prinse în calcar, mărturie a faptului că ne jucam pe fundul unei foste mări.
Îndemnați de bietele scoici vizibile în bolovanii de la carieră, și eu si Renate ne-am năpustit în bucătăria micului restaurant cu specific vânătoresc și pescăresc, de parcă oamenii de acolo nu ar fi știut ce să ne pună pe masă. La insistențele noastre, atmosfera a devenit dramatică în momentul în care ne-am apucat să învârtim în scoici și rapane fix în oala oamenilor. Nu ar rost sa mai spun ce satisfacție am avut să mâncăm ceea ce singuri am greșit pardon! am gătit .
Am încheiat seara cu chitară și mandolină, așa cum ne-am obișnuit prietenii de ture Goodyear. Nu a lipsit nici clasica degustare de miere, la care participanții au degustat mieri din România, Balcani și chiar de pe alte meleaguri mai calde și mai exotice.
Chapeau Goodyear4x4!
Recent Comments