Și am plecat la drum în a doua parte a epopeei noastre: Goodyear Winter Experience. Împreună cu Ivo, Dragos Boldea, Nihasa, Răzvan BB, Carmen Albișteanu, Doru și Adrian Mihălțianu am parcurs peste 1400 de kilometri, căutând într-o arie relativ întinsă trasee pe care să testăm anvelopele de iarna Goodyear Ultragrip. Din pacate nu am reusit sa dam de zăpadă pe niciunul din drumurile alese în acest weekend prelungit, dar ne-am cam făcut o idee: offroad ușor de zi, offroad de noapte, trasee pe asfalt sau piatră cubică, poduri de ciment, porțiuni cu iarbă și pământ au fost pe meniul devorat cu ușurință de mașinile puse la dispoziție de Țiriac Auto: Mercedes ML. Da, e un model aparent de top, doar că în realitate  este o uzină ușor de strunit si neverosimil de prietenoasă cu cel de la volan sau cu pasagerii. Ne-am bucurat de confortul sporit al producătorului german, mai ales că și traseul de vineri, și cel de sâmbătă avea câteva părți bune cu hopuri.

Țintind partea de la nord de Sighisoara și Odorhei, vineri am plecat în munții Giurgeului, oprindu-ne preț de jumătate de oră la cariera de andezit. Foarte curând pozam intr-o postura similara cu cea din Catania, unde în urmă cu două săptămâni eram suport fizic pentru o șopârlă Gecko aflată la ședință foto cu Doru, doar că micul nostru protagonist era un pui de gușter abia născut, însă suficient de rapid pentru vârsta lui fragedă. Ne-am bucurat să îl vedem încă activ în prag de iarnă, zona e propice pentru ei câtă vreme există lăcuste ce cântă de zor pe pietrele încălzite de soarele mofturos de noiembrie. Și ar mai fi ceva de spus: chiar dacă nu ai chef să pui mâna pe aparatul foto, la un moment dat tot te prinzi în horă cu atâția pozari lângă tine…

Am plecat de lângă carieră cu convingerea că nu suntem singuri pe ruta aleasă de noi: un motociclist își încălzea gumele, implorând Zeul Aderenței să îl țină pe trasă. Noi am râs în barbă, l-am tocmit pe zeul cu pricina cu atenție, înainte să plecăm la drum.

Am poposit apoi la Lacu Roșu, format in urma unui fenomen geologic relativ recent ce a lăsat urmele pădurii înghițite de ape sub forma unor cioturi ce ies nefiresc la suprafața apei. Nu ne-am bucurat prea tare de cioturi, bărcile de închiriat fiind deja duse la iernat. Drumul a urmat cheile Bicazului, o zonă ce te lasă fără glas cand treci prima data pe acolo, dar nu am zăbovit și am făcut urmatoarea oprire abia la Izvorul Muntelui. Este un loc foarte bun să admiri apusul peste lac. Seara ne-a prins pe drum, într-un traseu de offroad ce unește parcă Moldova cu Ardealul între Bicaz și Praid. Pont pentru neinițiați: e cel mai bine sa fii in prima mașină din coloană ;). Altfel te învăluie praful primelor vehicule din coloană mult mai mult decat îți dorești.

Seara am petrecut-o în Hanul Cetății, o locantă binecunoscută nouă, plasată optim pe traseele noastre. Aici am cântat la chitară și mandolină, am păpat tradițional și am admirat uneltele și obiectele vechi de pe pereții hanului.

A doua zi a fost dedicata sudului. Am luat calea Agnitei, mergand pe la baza munților Făgărași pe un drum pitoresc, cu case tradiționale de sași și priveliști umbrite de nori mohorâți ce se prăvăleau spre noi dinspre vîrfurile cu zăpadă. Pe traseu am dat nas in nas cu o turmă serioasă de bivoli; neintimidați, acestia nu s-au speriat nici de noi, nici de drona lui Răzvan. Nici noi de ei , sau cel putin unii din noi, mai curajoși.

Ne-am vazut de ale noastre intr-o nouă porțiune de offroad, testând garda reglabila, disponibilă la ML in anumite echipări. Interesant a fost că nicio zonă, oricât de dificilă a fost, nu a pus probleme de aderență. Chiar și la frânările bruște, pe pietriș sau praf, nu au ridicat vreo problemă deosebită. Am vrut sa documentăm și o oprire la Biertani, doar că turismul la noi sta uneori la mila primăriilor. In cazul Biertaniului, căldura a fost oprită, așa că toată iarna acest punct important de interes turistic este … ÎNCHIS. Un afiș sec anunța că se redeschide publicului pe 1 aprilie. Tare jucăuș primarul ăsta.

Ne-am resemnat si am luat-o in sus, spre Daneș si apoi Sighișoara. O oprire scurtă în inima vechii citadele a fost un prilej bun pentru a admira culorile serii în Piața Cetății. Luminile orașului se vedeau năucitor de sus de la Casa Wagner, a fost o ocazie bună pentru un selfie.

A urmat seara tradițională săsească, pregatită in secret de Doru si de distinsa noastră cârciumareasă, Lidia. S-a strigat iepure!

Fotografii au fost foarte mulțumiți si de mica noastră escapadă spre Viscri. Îndemnați de eșecul în cazul Biertani, am pășit hotărâți în fortificația cu vechime din 1260, străjuită de o bătrână simpatică, dispusă să ne povestească despre strămoșii de la Luxemburg care au pus bazele micului lăcaș de cult dintre zidurile groase.

Am parcurs cu nesaț cotloanele reci, de piatră, încercând împreună să ne închipuim ce taine ascund turnul slăninii, capela si curtea înghesuită. Lumina ireală te face să fii excesiv de atent în jur, urcând spre partea superioară a pavilionului central. De sus poți vedea la distanță de kilometri ce se întâmplă în jurul satului; e un loc minunat să surprinzi într-o panoramă tot ce are localitatea în împrejurimi.

Ne-am desprins cu greu din acest loc fermecator si misterios, încheind cu o ultimă tura de offroad înapoi spre Rupea. Mi-a plăcut mult să comparăm tradițiile amestecate ale zonei, am plecat oleacă mai luminat și mai fericit spre casa.