Degustare de ulei de măsline la taverna Meze #balcaniada

Balcaniada, Condimente No Comments »

resizeDSC04778_2048x1365 - cropOdată cu primele vizite în țările din bazinul Mediteranei am remarcat “nebunia” cu uleiul de măsline. Eram în Spania prin 2002, în regiunea Malaga,  într-un autocar plin de turiști, plictisit de moarte de un ghid în vârstă care tot povestea despre măsline și ulei de măsline. De zor. Cred că am auzit cuvântul ” olive” de o sută de ori pe puțin, cam atât de enervant putea fi omul acela. Read the rest of this entry »

Degustare de ulei de măsline – ghid practic

Mondenitati, Stil de viata No Comments »

Ulei degustare - foto homeDe fiecare dată când am ocazia particip la degustări. Indiferent că de vorba de vreo băutură alcoolică( vin, bere, whisky, cognac, șampanie sau de oricare ar fi ea) sau că pun pe limbă alte alimente( ciocolată, uleiuri, sare sau trabuc), experiența dobândită în urma degustării mă face oleacă mai cunoscător decât înainte. Cu aceste ocazii deseori auzi păreri extrem de bine documentate de la cunoscători ai domeniului, profesioniști ( sommelierii sunt o categorie aparte) sau pur și simplu păreri personale, diferite ale celor prezenți. Nu întotdeauna degustările au și nota pozitivă așteptată de cei ce participă la ele. Bunăoară, o experiență recentă de la o degustare de whisky m-a convins că aceste evenimente trebuie neapărat executate de o persoană cu suficiente calități de bun prezentator, sprijinite de o cunoaștere temeinică a produselor degustate. Read the rest of this entry »

Senzații de iarnă la #vernisajulvinului în Chișinău

Mondenitati, Stil de viata No Comments »

Vernisajul VinuluiPână nu de mult am acordat puțină atentie unei destinații aparent nu foarte la îndemână:Republica Moldova. Știam de la cunoscuți diverse povești cu vameși și polițiști fake, rakeți și altele asemenea, de aceea nu am verificat nicioată aceste lucruri în mod direct. Cu toate acestea, la invitația lui Alin Popescu am acceptat să călătorim spre capitala Moldovei. In plus, orașul Chișinău a fost gazda unei inițiative deosebit de atractive pentru mine. Sunt pasionat de vin de multă vreme, știam că în Republica Moldova sunt vinuri de bună calitate, așa că am hotărît să mă apropii la distanța de atac față de îmbietoarele licori cu tradiție de pe vremea lui Ștefan cel Mare cu ocazia Vernisajului Vinului, o întâlnire de gradul zero cu măiestria oenologilor de peste Prut, organizată sub brandul de țară Wine of Moldova. Diana Lazar și echipa de la Wine of Moldova au făcut posibilă participarea la vernisaj și vizita la Cricova. Read the rest of this entry »

Vin repede. Adică dă-mi repede un vin…#vernisajulvinului

Mondenitati, Stil de viata No Comments »

Nu, nu cred că putem fi atât de buni în acest domeniu. Un clasament recent(sursa) ne situează pe un “onorant” loc 5, evident între alte țări slave, mari iubitoare de alcool etilic.

BetiviAcum și noi suntem destul de aproape de slavii ăștia degrabă băutori de vin, vodkă și în general orice băutură. Ce să zic? Dacă nu cunoști chiar niciun motiv să te mândrești cu Republica Moldova, o scurtă incursiune de pahar te poate convinge că ai judecat greșit. Și vreau neapărat să vă spun că e importantă calitatea, nu cantitatea! Read the rest of this entry »

Lepșa, patria baletului pe gheață #goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

goodyear-winter-ziua-1-60Bine c-a venit iarna! Am în cap această urare de vreo lună, doar că ce am trăit in ultimele zile mi-a oferit pe deplin ce căutam. Da, mi-am închipuit că merg prin Carpați și nu sunt învins de acești munți. La pachet cu muzică de cabană, în acorduri de chitară și mandolină, orice chemare a lanțului muntos îmi suna prietenos de bine și am purces la drum spre Lepșa. Read the rest of this entry »

O vizită în Carpați cu #goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

SONY DSCÎmi pare și rău și bine că plec astăzi în ultima tură de Goodyear 4×4 Winter Edition pe anul acesta. Îmi pare bine pentru că încheiem o serie faină de expediții cu oameni care apreciază la maxim o ieșire ca aceasta în loc sa aleagă confortul casei pentru un weekend strașnic. Plec spre Lepșa cu convingerea că și de această dată vom întâlni locuri și oameni deosebiți. Dar să vă spun cu cine plec în periplul Carpaților – vorbesc de Dragoș Nedelcu, un călător neobosit, Doru, Elena Cîrîc, fotograful Dragos Asaftei și Eros Nicolau, un obișnuit camarad de escapade.

Nu am niciun dubiu că cele două trasee de vineri și sâmbătă ne vor ține în priză, mai degrabă mă găndesc cum să reușim să vedem cât mai multe din surprizele locului pe lumină. Ne vor ajuta masinile din minicaravana Mercedes cu 3 versiuni ale suveranului ML. Read the rest of this entry »

Noroaiele Dobrogei nu ne-au învins #goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

DRA_7797Deși mă așteptam la o partidă frumoasă de off road cu mult noroi inclus la pachet în acest weekend, m-am înșelat singur cu o convingere surdă că nu e noroiul atât de mare și nici dracul așa negru. Pentru că noroiul a fost mare, mare cât să te întrebi dacă nu cumva am fost prea îndrăzneți cu traseele din această ieșire marca Goodyear 4×4. Împreună cu mine, desigur, am avut mai mulți curajoși – Doru, Mircea Meșter, Radu Restivan, Renate Nenciu, Catalin Georgescu și simpaticul câștigător al concursului nostru, Alin Popescu. Cu toții am fost nepăsători la avertizarea de cod galben din Dobrogea și am luat calea noroaielor împreună, într-o mini caravană Mercedes ML pusă la dispoziție de Țiriac Auto.DSC06679 Read the rest of this entry »

De iarna in Dobrogea si Macin cu #goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

Amintirile mele despre Macin sunt din alt mileniu, desigur. Parca ieri stateam zgribulit la geam si ma uitam inspre locul acela neverosimil cu munti si macarale. Da, eram groaznic de tanar(mic de-a dreptul chiar, vreo 5-6 ani doar); stand cu ochii lungiti la acei munti ma intrebam oare cand ii voi atinge… Era noiembrie in Braila, eu visam la zilele de vara cand muntii se vedeau mult mai bine, imaginandu-mi ca pot cutreiera tinutul broastelor testoase de pamant.SONY DSC Abia in timpul liceului am reusit sa ajung sus pe varful Greci, de unde poti privi cu rasuflarea taiata inspre Dunare… Read the rest of this entry »

La scăldat în Țara Moților cu #Goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

Așa este, sunt un băiat nostalgic atunci când vine toamna. Și nici nu mi-ar fi trecut prin cap că nu-mi va păsa prea tare de temperatura mediului ambiant și că mă voi bălăci aparent fără grijă în tura de Apuseni a proiectului Goodyear Winter Experience. Știam doar că e de bine când am împachetat in bagaj costumele de neopren și m-am alăturat echipei: Read the rest of this entry »

Apusenii, Alba Iulia și puțin offroad cu #goodyear4x4

Călătorii, Stil de viata No Comments »

Haideti la Unirea cea Mare! Asa ar fi spus inaintasii nostri, daca ar fi stiut ca weekendul asta mergem catre Alba Iulia să ne unim cu Ioana Acsinia, Doru, Razvan BB, Eros Nicolau, Zdeto si Vali într-o nouă expediție marca Goodyear4x4.

Nu stiu foarte multe despre trasee, dar stiu cu siguranta ca vom discuta pe indelete tipurile clasice de mamaliga, fix in fata unui balmos deosebit( e tot un fel de mamaliga, dar cu fainoșag inauntru, ca sa fie altfel). Ia uitati aici ce pot face mai multe maini dibace: Read the rest of this entry »

Fără asfalt, fără direcție…fără grijă cu #goodyear4x4

off road, Stil de viata No Comments »

Și am plecat la drum în a doua parte a epopeei noastre: Goodyear Winter Experience. Împreună cu Ivo, Dragos Boldea, Nihasa, Răzvan BB, Carmen Albișteanu, Doru și Adrian Mihălțianu am parcurs peste 1400 de kilometri, căutând într-o arie relativ întinsă trasee pe care să testăm anvelopele de iarna Goodyear Ultragrip. Read the rest of this entry »

Cum să umbli creanga prin Ardeal după dulcețuri cu #goodyear4x4

off road, Stil de viata 1 Comment »

În această primăvară am parcurs într-o serie grozavă de șase weekenduri de forță mulți kilometri împreună cu Goodyear și Țiriac Auto prin România, realizând acele expediții frumoase, cu multe poze și amintiri atât pe asfalt, dar mai ales pe trasee în afara asfaltului în Dobrogea, Buzău, Saschiz, Rucăr Bran, Retezat și Mehedinți. Am avut multe ocazii să testăm anvelopele Goodyear Efficient SUV pe aceste trasee mixte; amintirile s-au strâns repede pe carduri cu mulți giga în timp ce noi am bătut la trap-galop coclaurii. Dar, după o vară nu neapărat fierbinte, însă plină de peripeții, vremea drumurilor lungi a sosit din nou pentru gașca veselă: Doru, RăzvanIvo, Dragoș, Carmen, Adrian și Nihasa se pun pe “șușa” spre Ardeal în căutarea unor trasee evident diferite, dar la fel de tentante pentru amatorii de necunoscut: luăm la noi Mercedes ML, chitări și mandolină, miere de toate felurile într-o poveste de iarnă care începe desigur… în Ardeal. Read the rest of this entry »

Delta Ebrului, un colț ascuns al biodiversității #delteleeuropei

Călătorii, Peste si fructe de mare, Stil de viata No Comments »

Dacă vrei să ajungi repede într-un vuiet stradal, cu mândrie catalană și artă urbană unică, biletul tău de avion trebuie să fie înspre Barcelona.resizeDSC01874_1600x1069

Sunt de acord cu cei ce consideră Barcelona una din cele mai frumoase orașe din Spania și din Europa. Mintea mă duce cu gândul la cărțile de arhitectură răsfoite din biblioteca tatei, în care aflam primele realizări ale lui Gaudi cu ochii copilului. Mult mai târziu, lăsând la o parte tumultul cartierului Gotic, zarva de la Barcelonetta și tentațiile hiperadrenergice ale vestitului parc de distracții Portavendura, plecam cu Doru într-o nouă aventură marca WildEscapes spre un fluviu bătrân și enigmatic. Ebrul.

Hoinărind pe plajele pustii din această parte a Spaniei, nu poți să nu remarci impactul minim al omului asupra mediului. Aici natura își duce existența liniștită, netulburată de turiști, nu sunt gunoaie pentru că amenda este foarte mare și nu poți campa fără ca poliția să îți facă o vizită la cort. Și cu toate acestea, plaja e un loc în care te revezi cu păsările limicole, indiferent cât de curată sau murdară ar fi ea.resizeDSC08623_1600x1067

Și lacurile de lângă mare, populate de stufăriș asemănător celui din bătrâna noastră Deltă a Dunării, sunt o oportunitate pentru lentilele aparatelor foto sau binoclului. resizeDSC01896_1600x1069

Un loc absolut încântător pentru mine a fost și Roc de Guetta. Aici am putut să urmăresc in situ șopârle rapide (Podarcis Hispanica), ușor de văzut după amiaza, pe pietrele și zidurile încinse de soare.

Am pătruns mai adânc în inima Deltei Ebrosului, sperând să vedem specii emblematice pentru acest loc. Un exemplu este cormoranul creț, o specie care se poate zări pe malul Mediteranei relativ ușor.229725_1754551706024_2621088_n

Tot aici am căutat gecko, o apariție obișnuită în zonele calde mediteraneene. Fiind destul de cald, ei ies mai ales noaptea să se hrănească. Dacă vrei să zărești unul. mergi la țintă sigură dacă te uiți pe sub pietre sau alte obiecte (lemne, vegetație). Sunt foarte agili, dar obosesc ușor și se lasă fotografiați mai ușor ca alte șopârle. Acest lucru a permis multor artiști celebri  să imortalizeze perfecțiunea acestei relicve în picturi, tablouri, artă urbană și chiar nume de crame de vin.

Proiectul Deltele Europei este un proiect de travel blogging initiat de Wildescapes, cu sprijinul Doppel Herz si Telekom Romania. Partener logistic: Paralela45.

 

resizeDSC01997_1600x1069

Pepenele rosu, Viagra si caloriile

Fructele lumii, Realitate sau mit? No Comments »

Mai e putin si se termina sezonul pepenilor rosii; in fiecare toamna am un sentiment de efemer cand ma gandesc la grasii de ei, tarcati sau de culoare verde inchis. Stiu ca zilele lor sunt numarate de acum; m-am gandit sa va destainui cateva secrete ale pepenilor rosii, ei constituie desertul meu preferat inca de copil.

Cu toate ca majoritatea revistelor si publicatiilor online romanesti vorbesc in prostie despre dieta cu pepene, e bine sa stim mai multe despre acest fruct si cum poate sa faca acest fruct parte din dieta noastra in sezon. Read the rest of this entry »

Inapoi de la Lumi Drim: Albania, Macedonia și Bulgaria #delteleeuropei

Călătorii, Stil de viata No Comments »

Vestile bune merg repede: să mergi intr-o delta nouă, nemaivazuta de tine intr-o perioada potrivita, numai bună pentru a vedea specii de pasaj la început de toamna. Stiam deja de la Doru ca aici putem vedea pe langa specii obișnuite și pelicani creti sau rață roșie, dar nu sunt de refuzat nici alti “liferi” în orice escapadă, fie ea de weekend sau nu. De aceea ne-am trezit din nou la drum in acest weekend prelungit cu un scop foarte bine definit: sa vedem specificul unei delte micute la varsarea raului Drin in Adriatica. Read the rest of this entry »

Design by j david macor.com.Original WP Theme & Icons by N.Design Studio
Entries RSS Comments RSS Log in